Locuri spectaculoase

Chiar dacă ești o fire patriotică sau nu – trebuie să admiți că România este o țară frumoasă.

Cu toții am auzit de Cetatea Alba Iulia, Castelul Peleș, Sibiu, ori Sighișoara, iar turiștii străini sunt încântați de minunațiile pe care le are România.

Însă, sunt locuri mai puțin cunoscute, cu peisaje spectaculoase, despre care nu știe multă lume.

Tunelul dragostei

Această minune a naturii se află în județul Caraș-Severin și se găsește pe porțiunea de cale ferată dintre Caransebeș și Băutari.

Tunelul este greu accesibil turiștilor, însă dacă ai ocazia să ajungi în zona aceea, nu trebuie să treci fără să îl vezi.

Cascada Bigar

Cascada Bigar este considerată a fi cea mai frumoasă din lume. Dacă ajungi la Valea Minișului – trebuie să faci un scurt popas la Bigăr.

Aici o să vezi izbucul (izvorul) Bigăr, din care apa iese la lumină de sub stâncă și este atât de limpede încât se pot observa păstrăvii înotând. Ceea ce o să te uimească este cascada Bigăr. O minunație, unde apa se varsă pe un con de tuf vulcanic, învelit în mușchi.

Rezervația naturală Văcărești

Lângă București, ascunsă după monștrii din beton, o să găsești Rezervația Naturală Văcărești, numită și Delta Capitalei. Aici întâlnești un întreg ecosistem, asemănător celui din Delta Dunării.

Este o insulă unde liniștea și frumusețea domnesc, iar speciile rare de păsări și animale încântă turiștii.

Podul lui Dumnezeu-Ponoarele

Dacă vei ajunge în acest loc, află că este un tărâm magic, plin de legende. O legendă spune că, demult, în peștera din Ponoare sălășluia un duh necurat. Oamenii, sătuli de răul făcut de acest duh necurat, i-au cerut lui Dumnezeu să îi scape de el. Astfel, Dumnezeu a lovit cu palma tavanul în care era duhul și acesta s-a prăbușit, formând podul.

Alții spun că acest pot este construit de Hercule, în timp ce urmărea un balaur care îi răpise iubita.

Este cel mai mare pod natural din țara noastră și al doilea ca mărime din Europa. Are 30 de metri lungime 13 lățime și 22 înălțime și peste el trece șoseaua care leagă Baia de Aramă de Drobeta Turnu-Severin.

Grădina Zmeilor

Grădina Zmeilor este situată în apropiere de satul Gălgăul Almașului. Formațiunile, care seamănă cu niște zmei, au luat naștere prin desprinderea unor compartimente de gresii din masivul care formează dealul Închieturi.

Prin procesul de denudație și eroziune eoliană și pluvială s-au format cele mai bizare coloane, metereze, poduri, unele cu înălțimi peste 10-12 metri.

Laguna Albastră

În apropierea comunei Aghireș, în spatele dunelor uriașe de nisip, se vede unul dintre cele mai frumoase lacuri din România, Laguna Albastră.

Aceasta s-a format în urma unei exploatări de caolin și este o adevărată comoară. La numai 30 de kilometri de municipiul Cluj Napoca, departe de forfota orașului, acest loc nemaiîntâlnit în România ar putea fi o mină de aur pentru turism. Dacă ai ocazia să treci prin această zonă, nu rata minunata Lagună Albastră.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.